Evoluţia istorică a satului Gherăeşti a creat o multitudine de polemici deoarece informaţia istorică descoperită până în prezent este foarte lacunară, multe dintre documentele referitoare la intemeirea asezării şi dezvoltarea ei ulterioară s-au pierdut in anul 1716, aşa cum reiese din mărturisirea făcută la 4 ianuarie 1722, de către episcopul de Roman, Gheorghe, înaintea domnului Constantin Mihai Cehan Racoviţă: „pentru uricele şi ispisoacele a sfintei Episcopii a Romanului ce au avut, că înaintea catanelor, înţelegând precum că  or să  iasă din ţară şi o să prade şi atunci fiind episcope la Roman părintele Sava s-au sculat şi au pus in nişte cara ce au fost mai bun a sfintei Episcopii si au pus şi uricele şi ispisoacele şi veşmintele şi arginturile ,ce au avut sfânta Episcopie, toate şi le-au pornit să le ducă la mănăstire, la Pângaraţi, să le mistuiască acolo, pentru răutatea tâlharilor. Şi intrând carele în apa Bistriţei s-au prăvălit şi s-au înecat şi veşmintele şi arginturile şi toate uricele şi acolo ,într-acele urice, au fost şi ispisaoacele care au fost de miluire şi de întărire a răposaţilor domni. ”

 
Pierderea documentelor este pomenită şi cu alte prilejuri : la 3 martie 1722 când acelaşi domn întăreşte Episcopiei de Roman drepturile de a lua câte doi bani de la orice dugheană din târgul Roman, la 2 mai 1753, când domnul Racoviţă, întăreşte Episcopiei dreptul de a lua zeciuială de la târgoveţii armeni şi moldovei din târgul Roman şi la 21 iunie 1754 într-o mărturie hotarnică a lui Vasile Buhăiescu (Melchiseakk, Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman de la anul 1714 până în zilele noastre Bucureşti 1875, paginile 6,7). Din fericire au mai fost descoperite prin colbul arhivelor alte documente care să ateste formarea unei comunităţi pe aceste meleaguri cândva prin secolul al XIV-lea.

 
O primă probabilă atestare a localităţii o găsim în documentele cancelariei domneşti, a lui Ştefan cel Mare, abia la data de 26 noiembrie 1499. În acest hrisov, voievodul precizează schimbul a trei sate cu mănăstirea Dobrovăţ, menţionând că domeniul aparţine mănăstirii Bistriţa, după care trecuse în proprietatea Margaretei Muşat, soţia lui Ştefan I Muşat şi bunica lui Alexandru cel Bun. Unul dintre satele amintite se numea Birăviceşti cu precizarea unde a fost Birai, pe apa Moldovei, din ţinutul Sucevei şi este cel mai vechi document care face cunoscută existenţa satului.  Însă în sprijinul acestei informaţii prin care se sugerează că aşezarea cu numele de Birăviceşti, menţionată de către voievodul Ştefan cel Mare este identică cu localitatea Gherăeşti de astăzi, nu au fost aduse de-a lungul timpului argumente de ordin lingvistic şi geografic.

 
In ordine cronologică următorul document care se referă în mod direct la moşia Gherăeşti, atestând, de fapt existenţa comunităţii este un hrisov datat la 25 aprilie 1552, prin care domnul Moldovei Ştefan Rareş, fiul lui Petru Rareş, declara un schimb de sate făcut de către tatăl său, cu episcopul de la Roman din acea vreme, Macarie, întărind astfel stăpânirea Episcopiei de  Roman asupra acestui sat. Divanul de judecată s-a ţinut la Suceava iar hrisovul a fost dat la Iaşi. Conform obiceiului timpului cartea era întocmită, semnată şi pecetluită în faţa unei adunări cu mult fast. Semnarea actului se făcea sub prestaţie de jurământ a cărui conţinut se referea mai ales la adevărurile bisericeşti, ceea ce denotă că strămoşii noştrii erau adevăraţi credincioşi şi păstrători ai tradiţiilor bisericii creştine. In acest hrisov voievodul precizează şi modul în care satul Birăeşti a ajuns in proprietatea domniei.

 
Aşezat lângă scaunul domnului, marele vistiernic, Dumitru Vascan, a dat citire cu respect şi demnitate cartea prin care s-a pecetluit soarta şi destinul nostru, la acel 25 aprilie 1552 „Din mila lui Dumnezeu, noi Ştefan voievod, domn al Ţarii Moldovei-Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că a venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştrii moldoveni rugătorul şi părintele nostru Chir Macarie episcop de la Episcopia din târgul Roman, de buna voia lui şi a schimbat cu domnia mea un sat ce este in ţinutul Lăpuşnei, anume Azapenii pe Visnevati şi cu moara pe Visnavaţ.

 

 Şi acest sat Birăeştii ce este pe Moldova, in ţinutul Sucevei, a fost a lui Ion Păstrav fost ureadinic in Huş şi al celorlalţi fraţi ai lui, copiii lui Păstrav cel Bătrân ; şi l-au pierdut in hiclenie, când au ridicat un lotru asupra capului vărului domniei mele Ştefan voievod cel Tânăr.  Însă  părintele domniei mele, Petru Voievod, a plătit acest sat la tot neamul şi verilor Păstrăveştilor,  şi a dat 600 de zloti tătăreşti din visterie,  toti bani gata.

 
Iar hotarul acestui mai inainte spus sat Birăeşti să fie din toate părţile după hotarul stărvechi pe unde din veac au folosit.

 
Şi la aceasta este credinţa domniei noastre mai sus scrise, noi Ştefan Voievod şi credinţa prea iubitului frate al domniei mele Constantin şi credinţa preaiubitului fiu al domniei mele Petru şi credinţa boierilor noştrii : credinţa panului Gavril vornic, credinţa panului Petre Carcovici, credinţa panului Ghianghea,  credinţa panului Danciul Huru,credinţa panului Veveriţa si a panului Ion Hara, parcalabi de Hotin, credinţa panului Ion şi a panului Nechifor parcalabi de Neamţ, credinţa panului Iatco şi a panului Ion parcalabi de Cetatea-Noua, credinţa panului Ion Sturzevici portar de Suceava, credinţa panului Petre spătar , credinţa panului Ion vistier, credinţa panului Toader postelnic, credinţa panului Pogan ceashnic, credinţa panului Dumitru stolnic, credinţa panului Joldea comis şi credinţa tuturor boierilor nostrii moldoveni, mari şi mici.

 
Iar dupa viaţa noastră, cine va fi domn al ţarii noastre, diintre fratii nostrii, sau dintre copii noştrii sau din neamul nostru sau iaraşi pe cine il va alege Dumnezeu să fie domn al ţării noastre Moldova, acesta să nu clintească şi să nu sfarâme intocmirea şi schimbul nostru, ci să intareascăa şi să întocmească  sfântul loc. Iară când a cuteza cineva să strice şi să distrugă intocmirea noastră acesta să fie blestemat de Domnul Dumnezeul nostru, făcătorul cerului şi al pământului, şi de Preacurata lui Maica şi de 12 Apostoli de frunte, Petru şi Pavel şi ceilalţi, şi de patru Sfinti Evanghelişti şi de 318 Sfinţi Părinţi de la Niceia şi de toţi Sfinţii, care din veac au plăcut lui Dumnezeu ; acela să fie asemenea cu Iuda şi cu Arie cel de trei ori blestemat şi cu Nistor şi cu Evnonie şi cu acei iudei, care au strigat asupra domnului Hristos ; sângele Lui şi asupra lor şi asupra copiilor lor, ci să intăreasca şi să întocmească acest sfânt loc.

 
Iar pentru mai mare tărie şi intărire a tuturor celor mai sus scrise am poruncit credinciosului nostru pan Lucociu logofat să scrie şi să  atârne pecetea noastra la aceasta carte a noastra.”

 
Documentul original este scris pe pergament în slavonă şi are ruptă partea de jos unde era atarnată pecetea. Impreună cu două traduceri româneşti se păstrează la Arhivele Naţionale Bucureşti.

 
Deoarece Episcopia a stăpânit în linişte satul, nefiind nevoită să umble prin judecăţi pentru el, pentru vreun hotar sau altul, astăzi nu mai avem nici o ştire din documentele moşiilor vecine despre gherăeştenii trăitori în veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea. Dacă pergamentele sau hârtiile nu au păstrat numele locuitorilor ce ar fi putut închipui o mică părticică din viaţa lor,  pământul a păstrat un şir de oseminte, cu puţine şi mărunte podoabe care arată că un grup de oameni s-au ostenit să lucreze pământul acestei moşii în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secolul următor.

 
Aceste urme ale trecutului precum şi alte izvoare istorice cum ar fi niste monede aparţinând celei de-a doua jmătăţi a secolului al XVI-lea, au fost descoperite în urma săpăturilor efectuate de către Domniţa Hordilă în cimitirul bisericii catolice din Gherăeşti şi publicate de autoare în studiu intitulat „Câteva consideraţii de ordin arheologic privind populaţia catolică din zona Romanului in secolele XIV-XIX,2000 paginile 67-68.”

 
Veacul al XVII-lea este la fel de sărac in ce priveşte precizarea evoluţiei istorice a comunităţii de pe aceste meleaguri.Ne-am fi asteptat ca străinii,care au vizitat zona in acest secol, în marea lor majoritate misionari catolici, interesaţi de soarta locuitorilor satelor catolice din jurul Romanului, să pomenească, în vreun fel şi satul Gherăeşti. Lipsa satului din rapoartele şi jurnalele de călătorie ale misionarilor a fost pusă pe seama faptului că satul era locuit de o comunitate ortodoxă. Din acest motiv descrierele cuprinse în rapoartele „vizitaţiunilor apostolice”nu cuprin şi date referitoare la satul Gheăeşti. In insemnările despre vizita satelor catolice în 1646, episcopul Marco Bandini a scris despre comunităţile de catolici din 6 sate :Tămăşeni, Adjudeni, Răchiteni, Săbăoani, Lecuşeni, Teţcani. Ultimele două se învecinau cu satul Gherăeşti, iar Lecuşeni avea chiar acelaşi stăpân-Episcopia Romanului. Şi în ultima treime a veacului al XVII-lea în insemnările descoperite sunt menţionate aceleaşi 6 sate din jurul Romanului.

 
In al doilea deceniu al secolului al XVIII-lea, cu câteva luni inainte de pierderea documentelor referitoare la satul Gherăeşti,episcopul de Roman,Sava,a obtinut la 20 mai 1716, „o mărturie hotarnică pentru moşia Birăeşti,dinspre satul Boteşti facută de către Ştefan Ene postelnic şi de Ion Talpa fost armaş, in urma mărturiei mai multor oameni din satele din jur.”

 

Printre martori este pomenit şi Andrei Echimaşu, fiind astfel primul locuitor cunoscut după nume, din satul Birăeşti/Gherăeşti, care a dat mărturie despre hotarul dintre cele doua sate.

Următoarele urme lăsate pentru istorici de oameni vieţuitori în acelaşi secol XVIII,sunt alte două mărturii de hotar pentru pentru satele invecinate cu Birăeşti. Prima mărturie, un document despre care am amintit anterior, a fost făcut de marele paharnic Vasile Buhăiescu, la 21 iunie 1756, din porunca lui Constantin Mihail Racoviţă voievod pentru delimitarea hotarului dintre satele Birăeşti, stăpânit de Episcopia Romanului şi Pildeşti, stăpânit de mănăstirea Agapia.

 
Documentul original se păstrează la Arhivele Naţionale, Bucureşti dar există o copie la Arhivele Naţionale Iaşi.

 

 

Exact după o luna de zile, la 20 iulie 1756 paharnicul Vasile Buhăiescu a mers şi a ales hotarul satului Lecuşeni şi satul Săbăoani precizând şi linia de hotar dintre Lecuşeni şi Birăeşti. In copia actului ce poartă pecetea voievodului Racoviţă, păstrată in Condica moşiilor Episcopiei Romanului, numele satului apare de două ori sub forma Birăeşti şi odată sub o alta denumire, aceea de Ghirăeşti.De la aceasta data, comunitatea va aparea în catagrafiile intocmite de Episcopia Romanului şi în însemnările sau rapoartele misionarilor catolici care au vizitat satu sub diverse forme. Un raport anonim despre situaţia bisericilor catolice din Moldova indica pe lângă lăcaşurile de cult şi numărul sufletelor din„Gireste care numara 13 familii catolice”. Raportul indica faptul că în sat există şi o biserică ortodoxă.

 O alta menţiune documentară este relatarea din 1762 a misionarului Ioan Crisostomo Di Giovanni, prefect al misiunii din Moldova intre anii 1760-1763 şi 1766-1768,despre comunitatea catolica din Girestro :„la un ceas departare de Săbăoani este un alt sat chemat Girestro care are 18 case catolice cu un total de 62 de credincioşi care nu au biserica şi se folosesc de biserica din Săbăoani…”.

 
Catagrafia din iunie 1774 intocmită de Episcopia Romanului percizează numele locuitorilor din Ghirăeşti aparţinând Ocolului Mijocului din Ţinutul Romanului.

 

Relatarea anonimă despre starea locuitorilor catolici din Moldova, scrisă probabil in 1776, descrie atfel lucrurile de la „Ghiriest, sat ce apaţine la parohia Săboani :sat cu biserica şi cu dascal…are 550 suflete” . De notat ca la acea vreme dezvoltarea satului şi a numărului localnicilor catolici, era destul de avansată, fiind aproape cât satul parohial de centru-Saboani- care avea in aceeaşi relatare cifra de 670 credincioşi.

 
Fostul misionar in Moldova Peter Zold pomeneşte şi el satul in raportul trimis episcopului Ignacz Bahtyanu de la Alba Iulia, sub forma Gyerjest.

 

Biserica filiala din Ghireştre este amintită in raportul trimis la trei mai 1791 Congregaţiei De Propaganda Fide, de misionarul Fedelis Rocchi, cât şi in relatarea trimisă din Iaşi, Propagandei Fide, la 25 martie 1799, de prefectul misiunii, Michele Sassno.

 
Inceputul secolului al XIX-lea aduce cu sine definitivarea numelui localităţii Gherăeşti dar şi multe frământari sociale şi economice.

 Un prim document care pomeneşte satul cu acest nume datează din 1801 şi descrie revolta a 16 sate catolice, impotriva prefectului Vincentius Gatt, acuzat de ţărani ca le-ar fi alterat obiceiurile vechi şi le-ar fi impus sarcinii insuportabile şi contribuţii prea mari. In 16 aprilie 1800, cu un an inainte de revoltă prefectul fixase contribuţia bănească a credincioşilor pentru întreţinerea preoţilor şi a parohiei care cuprindea :

 -fiecare gospodar = 20 parale ;

 -o dimierlie de păpuşoi ;

 -claca la cositul fânului ;

 -patru parale birul omului din casa preotului ;

 -văduvele şi văduvoii fără copii în ajutor, plătesc jumătate .

 

Fiind oameni harnici şi chibzuiţi, cu gospodarii intemeiate, pe locuitorii din Gherăeşti îi loveau mai puternic decât pe alţii, obligaţiile extraordinare pe care le arunca domnia asupra ţării.

 Din acest motiv in perioada următoare îi găsim implicaţi intr-o serie de evenimente importante pentru istoria Moldovei, dar cu un sfârşit tragic pentru unii dintre participanţi.

 

Constantin Ipsilanti, domnitorul Moldovei, deleaga pe Constantin Balş, logofat de Ţara de Jos şi pe Jordachi Roset, vistier să cerceteze plângerea făcută de către ţărani impotriva episcopului Gatt, in numele Divanului. Anaforaua de cercetare este incheata la 13 martie 1801 şi aprobata de domnitor la 16 din aceaşi luna martie. Anaforaua de judecată stabileşte insă dări şi mai mari pentru localnici :

 -20 parale pe an de fiecare familie„pentru ca traiul s-o scumpit” ;

 -30 mierţe de păpuşoi ;

 -20 de ovăs, măsurate cu dimerlia cu care vând ei  sau cumpără ;

 - se mai hotărăşte că de fiecare sat să se aleagă doi fruntaşi care să se ocupe de purtarea de grijă a bisericii şi parohiei.

 

Se pare că incidentul s-a potolit, insă urmările lui au mai continuat şi in 1825 are loc o noua răscoală, la finalul căreia, în urma luptelor de la Săboani dintre răsculaţii din satele din ţinutul Romanului şi trupele ruseşti de ocupaţie, apar în scrierele vremii şi primele nume ale eroilor din Gherăeţâşti care şi-au pierdut viaţa : vornicul satului Mihai Hose, Mihai Pal, Gheorghe Cobzaru, Mihai Cobzaru şi un membru al familiei Galaţanu ( documentul fiind scris în limba rusă nu s-a putut descifra prenumele).

 In anii următori 1828-1830, în vremea ocupaţiei ruseşti, îi găsim pe multi gherăeşteni pe drumurile ţării, ducând produse pentru aprovizionarea armatei ruseşti : la 16 martie 1829, Martin Andro şi Gherghel Toma, impreuna cu Giurgi Bogze şi Ciobanu Mihai, din Săbăoani, se aflau in staţia Bacău cu 107 boi injugaţi la care ducând fan la Focşani ; găsim în hârtile păstrate în Arhivele Naţionale Iaşi alte însemnări privind trecerea gherăeştenilor Dumitru Cobzariu, Giurgi Turca, Gherghel Dancu, Petre şi Mihai Bărgăoanu, cu 54 boi, prin Bacău pentru a duce fân la Focşani. Pe lângă fân,,locuitorii  din Gherăeşti au depus la magaziile armatei mari cantităţi de grâu sau le-au vândut altora, tot pentru aprovizionarea armatei ruseşti. In sprijinul acestei afirmaţii s-a descoperit o adeverinţa datată 16 feb.1829, primită de către Dumitru Fote, Gheorghi Toma şi Martin Andrei, de la vornicul Costache Conachi, căruia i-au vândut 56 mierţe de grâu.

 

Pentru toate produsele, banii şi muncile celor „198 birnici”şi pentru cele luate cu silnicire de catre ostire in iarna dintre anii 1829-1930, a fost intocmită o listă care arată cât de greu a fost lovit satu in vremea ocupaţiei ruseşti.

 Săraciţi, locuitorii din Gherăeşti, ca şi cei din satele din jur nu am mai vrut să accepte noile sarcini impuse prin Regulamentul Organic, astfel izbucneşte la 24 aprilie 1831, cel de-al doilea mare eveniment social la care participă sătenii din Gherăeşti, alturi de cei din Răchiteni, Adjudeni, Buruieneşti, Luţca, Prăjeşti, Săbăoani şi Pildeşti. Evenimentul a avut, aşa cu se cunoaşte cauze economice, sociale şi politice dar în principal a fost împotrivirea populaţiei la luarea unor flăcăii in straja pământească. Autorităţile ar fi vrut să recutreze cel mai mare număr din această zona, dar legăturile puternice dintre aceste sate, create de credinţa catolică, au făcut că rezistenţa să fie mai mare decât in alte părţi şi să se soldeze cu numeroşi morţi din rândul răsculaţilor, in urma intervenţiei in forţa a trupelor ruseşti. Cei patru ţărani eroi din Gherăeşti, trecuţi alături de ceilalţi, in registru morţilor din Săbăoani de parohul Alois Casu sunt : Michael Gior(38 ani), Petrus Bullai(20 ani), Petrus Dumok filius Georgi(20 ani), Ioannes servus Antonii Marzi(20 ani). Alături de alţi 35 de raniţi grav din satele participante la răscoala, moare la 6 mai 1831 şi Georgius filius Petrii Rettan, astfel numărul moţilor din Gherăeşti ridicându-se la 5.

 

După inabuşirea in sânge a răscoalei, viaţa in satele de pe valea Moldovei s-a refăcut incetul cu incetul. Locuitorii din Gherăeşti au fost nevoiţi să dea stărjeri in oastea ţării şi să plătească dări către ţară cât şi către stăpânul moşiei Episcopia Romanului. Ca şi in cazul majorităţii moşiilor di ţară şi Episcopia Romanului nu-şi administra în mod direct satel ci le arenda celor interesaţi de astfel de afaceri. De la sfârşitul deceniului al III_lea, Gherăeştiul a fost arendat unei tovaraşiii, formate din 5 membrii : aga Manolache Bogdan, patarul Neculai Milu, negustorul lipscan, Andrei Zaharia şi negustorul evreu, Iusam Lazarovici din Roman. Cu toate ca nu administra direct moşia s-au găsit documente care consemneaza satul Gherăeşti : catagrafiile intocmite de Episcopia Romanului din 1831, 1836, precum şi cele care au urmat până în anul 1846. In aceste catagarfii datate încă din 1774, se arată numele locuitorilor şi  evoluţia demografică a satului. Fiind documente de natură fiscală, aceste acte scot la lumina destul de puţin din viaţa obişnuită a oamenilor. Se poate observă că sătenii ortodocşi aveau un preot sau doi la biserica lor precum şi doi dascali, in vreme ce pentru biserica catolică sunt inregistraţi doi dascăli, dar nu sunt pomeniţi niciodată preoţi. Deasemenea catagarfiile ne arată şi pe oamenii aflaţi in nevoii (vadane, nevolnici, batrani), pe cei scutiţi de dări şi lăsaţi pe seama Episcopiei, pe evreii din sat (probabil, proprietari ai cârcimilor), iar cateodată pe cei care s-au însurat, au murit sau au fugit de pe moşie ori inventarul in animale al fiecarei gospodarii (din păcate cei care le-au intocmit nu au notat şi câţi membrii avea fiecare familie).

 Dupa anul 1850,pentru satul Gheraesti,ca de altfel pentru intreaga tara a inceput o noua periaoada istorică plină de modificări atât în plan administrativ cât şi in plan socio-cultural Unirea lui Alexandru Ioan Cuza din 24 ianuarie 1859 şi marile reforme din anii care au urmat : Secularizarea averilor mănăstireşti, Legea agrara, Legea instrucţiunii publice, Codul civil şi penal schimbă foarte mult viaţa ţăranilor din Gherăeşti.O parte din ei fiind împropietariti cu pământ vor respecta cuvintele marelui domnitor: Claca este desfiiţată şi de astăzi voi sunteti proprietari pe locurile supuse stapanirii voastre.De astazi voi aveti o patrie de iubit si de aparat. Statorniciti mai ales si pretutindeni scoli unde copiii vosrii sa dobandeasca cunostintele trebuitoare pentru a fi buni plugari si cetateni, si in anii urmatori se consolideaza bisericile existente precum şi lăcaşul destinat Scolii elementare din sat. Prezentăm în continuare câteva fragmente dintr-un manuscris de 1400 de pagini, scris de Vasile Ivănescu in anul 1820  in care tratează foarte multe domenii importante şi evenimente socio-economice.

 
Prin noul Statut Organic al lui Cuza şi Legea agrară, împărţirea administrativă, conferă Romanului perestigiul istoric de odinioară, ridicându-l la rang de judeţ in care vor fi incluse mai multe plase pintre care şi plasa Mirceşti din care face parte şi localitatea Gherăeşti.

 

Pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea consemnăm participarea localnicilor din Gherăeşti la Războiul de Independenţă din 1877-1878, strigând şi ei ca şi Mihail Kogălniceanu : Suntem independenti,suntem o natiune de sine statatoare.In documentele oficiale sunt trecuţi alături de ceilalţi eroi care şi-au pierdut viaţa pentru independenţa ţării şi gherăeştenii : Istoc Anton,Lucaci Gherghe si Mihai Hugeanu.

 In 1916, când România intră in Primul Razboi Mondial locuitorii din Gherăesti, dau încă odată ascultare chemării la arme.Cuvintele rostite de Ferdinand I: Ostasi,v-am chemat sa purtati steagurile voastre peste hotarele unde fratii nostrii asteapta cu nerabdare si cu inima plina de nadejde,si-au gasit ecou si in inima tinerilor din sat,care se inroleaza in Regimentul 14 Dorbant,devenit astazi Regimentul 14 Infanterie.Insa cele sapte vieti din piepturile de arama nu au fost suficiente pentru multi dintre ei deoarece in crancenele inclestari,voinicii ostasi au cazut unul dupa altul scriind cu sange,alaturi de alti bravi slodati,o pagina importanta din istoria poporului nostru.Numele lor a fost sapat in piatra eternitate,pe soclul monumentului eroilor inaltat in centru civic al satului,de catre urmasi,in anul1909,prin intiativa preotului Martinas Ion si a invatatorului Iorgu Stefanovi.

 

Marea conflagratie mondiala dintre anii 1939-1945 a adus familiilor din Gheraesti, alti morti alti invalizi de razboi,alte vaduve si orfani.Pentru a le alina durerea si pentru a le consfinti memoria peste ani s-a construit in anul 2001 un al doilea monument pe care sirul numelor eroilor pare nesfarsit.

 In toata aceasta perioada s-au perindat in fruntea ostii o serie de primari care au incercat sa o randuiasca lucrurile din comuna.Merita mentionat Ion Cobzaru(1910-1920),inzestrat cu un deosebit spirit gospodaresc.Pomii plantati de acest vrednic gospodar, fiecare strada un anumit soi de pomi : ciresi, tei, visini, barzi, au reusit sa creasca si sa rodeasca iar astazi inca se mai pastreaza specificul ,strazile purtand chiar numele lor.

 

Din perioada interbelica a ramas in memoria oamnilor Gherghel Petru(1928-1938) prin simtul practic,inteligenta,darul vorbirii si respectul fata de om calitati pe care le-a transmis si copiilor sai. In timpul administratiei sale comuna a cunoscut un moment de bunastare materiala.

 Dupa 1945 s-a napustit aupra localitatii ca dealtfel asupra intregii societatii romanesti teroarea comunista.Totul a trebuit incorsetat mdelului prestabilit,stalinist sovietic.De aici pana la terorizarea populatiei prin batai,inchisori,lichidarea proprietatii si degradarea constiintei umane nu a mai fost  decat un pas.Reforma agrara din 1950,realizata dupa modelul sovietic,a faramitat tara in raioane si regiuni ,iar localitatea Gheraesti a fost situata pe harta administrativa in raionul Roman,regiunea Iasi iar mai apoi in regiunea Bacau.Ultima reforma administrativa,realizata in anul 1968 a inclus comuna in judetul Neamt,cu sediul administrativ la  Piatra Neamt.Acest lucru a dezavantajat si dezavantajeaza locuitorii,deoarece,distanta fiind destul de mare nu-si pot rezolva in mod normal,stuatiile survenite,decat cu mari sacrificii.

 

Cooperativizarea agriculturii din 1962 i-a frustat pe locuitori de dreptul sacru asupra pamantului castigat cu multa truda si sudoare.Dupa cum am precizat primii locuitori din Gheraesti erau tarani cu putin pamant,fiind obligati sa munceasca pe mosia bisericeasa,iar cei de confesiune catoica au fost prin statutul lor de populatie emigranta,mai intai birnici sau robi la taranii mai instariti sau calcasi pe mosia Episcopiei

 Daca statisticile ulterioare consemneaza un numar relativ mare de proprietari de pamant,insamna ca intre timp au fost improprietariti prin diverse moduri :acte de vanzare-cumparare,donatii sau reformele agrare care au marit considerabil zestrea funciara a locuitorilor.Nedreptatile comise de comunisti au incercat sa fie indreptate prin legea numarul 18/1991 care ii repunea pe tarani in vechile drepturi,reconsiderandu-le proprietatea stirbita.Insa nu toate familiile din Gheraesti poseda pamant dar aceasta lipsa a fost compensata de priceperea si iscusinta lor,vechilor meserii traditionale : tamplarie, dulgherie, cojocarie, croitorie, caramidarie, fierarie, li s-au adaugat in ultima vreme altele noi : tricotaje, brutarii, etc.

 

Primarii din perioada comunista au fost oameni gospodari si in comuna s-au construit importante edificii edilitare : scoala, caminul cultural, biblioteca sateasca, dispensarul uman si cel veterinar, centrala telefonica.

Un moment important din istoria comunei Gheraesti l-a constituit si infratirea cu 5 localitati din cantonul Redon-Franta. Localitatile : Bains-Sur-Oust, Langon, Renac, Sainte Marie si La Chappele de Brain sunt situate in provincia Bretania.

 

Sufletul aceste infratiri a fost, din partea romana,profesorul,Blaj Dumitru si Hartescu Ernest,primarul comunei in acea perioada,iar din partea franceza,primarul localitatii,Bains-Lur-Sur-Oust,Michel Gavaud.

Actul de infratire a fost semnat,la Gheraesti in mai 1990,iar in Franta la primaria Bains-Sur-Oust in luna august a aceluiasi an de catre primarii francezi :Michel Gavoud,Roux Adolphe si Guy Theude iar din partea romana Hartescu Ernest.S-au urmarit in primul rand,o colaborare in domeniile :invatamant,cultura,sanatate si agricultura.

 

A fost si un prilej de a cunoaste viata si cultura altor popoare prin excursiile organizate in ambele tari.